Rapid a fost aproape de un rezultat uriaș pe terenul lui Gyor! În cele din urmă, campioana României a pierdut la limită în Ungaria, scor 30-32.
La pauză, scorul a fost 18-15 pentru Gyor, care s-a distanțat abia în ultimele minute ale primei reprize.
Săptămâna viitoare este programat returul dintre Rapid și Gyor. Partida se va juca la București, iar atmosfera se anunță una de zile mari, având în vedere că meciul se va juca cu casa închisă.
Gyor n-a avut deloc un meci ușor în fața Rapidului. Neînvinsă în acest sezon european, echipa din Giulești a cedat greu, scor 30-32, iar returul din Sala Polivalentă se anunță unul incendiar.
Ajutată și de fanii care au făcut deplasarea în Ungaria, Rapid s-a compotat ca o echipă mare pe terenul lui Gyor, acolo unde diferența a fost făcută de maturitatea unei echipe care ajunge an de an în Final Four-ul Ligii Campionilor.
În plus, Silje Solberg a făcut un meci excelent în poarta gazdelor, reușind să salveze nu mai puțin de 14 atacuri ale Rapidului.
Ana Gros a fost cea mai bună marcatoare a meciului de la Gyor, cu opt reușite, în timp ce de la Rapid s-a remarcat Orlane Kanor, care a înscris de șapte ori.
În primele partide din grupa B, campioana României a obţinut rezultatele: 31-27 cu Lokomotiva Zagreb, 32-32 cu Metz Handball, 33-26 cu Kastamonu Belediyesi GSK, 34-32 cu Team Esbjerg, 30-30 cu Buducnost şi 27-25 cu Storhamar.
După șapte etape, Rapid este pe locul 4 în clasament, într-o grupă extrem de strânsă, condusă de Gyor, principala favorită la câștigarea trofeului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER